Eu Vs nomofobia

Eu nu am un telefon…

Inca mai cititi? Straniu! Deobicei cand asta intervine intro discutie (cea ce incerc sa  evit) totul decurge cam asa :

Prieten : Stii am vrut sa-ti scriu un mesaj azi dimineata si am atras atentia ca nu am numarul tau.

Eu : Nu am un telefon.

Prieten: Pai si undei el ?

Eu: Cred ca e la magazin.

Prieten: Ce vrei sa spui ?

Eu: Vreau sa zic ca nu am unul.

Prieten: Ti-ai uitat telefonul la magazin. E naspa !

Eu: Nu, pur si simplu nu am unul.

Prieten: ( in momentul acesta se uita la mine foarte straniu, de parca acum a realizat ca pamantul e rotund si nu patrat)  De ce nu ai ?

Pentru inceput, as vrea sa spun ca nu vreau sa tin vreo prelegere in legatura cu viata moderna. Eu stiu prea bine cum Lumea-Google functioneaza si ma pricep in noile tehnologii destul de bine( blogul tot la PC il scriu si pe deasupra sunt student la IT).

Pur si simplu imi pare ca ele costa cam mult si nu vad rostu sa bagi vreo 10 mii in un iPhone cand cu vreo juma de mie poti ei un teloefon simplu care indeplineste aceleasi functii, poate ca sunt un nebun dar mi se pare asta o tampenie. Cred ca lumea a inebunit deabinelea caci se plang ca telefonul ce lau cumparat aseara numai este in voga, cica peste noapte a aparut un telefon care e cu un milimetru mai subtire.

 Nu pot sa cred cat de rapid ele au fost acceptate in viata noastra, si au devenit mai necesare ca oxigenul, pana si boscetarii au ajuns sa aiba macar un iPhone 1. Iar pedeasupra oamenii sunt socati cand afla  ca cineva nu il are. Socati! Pai lumea voastra e mai nebuna decat imaginatia mea.

Eu nu ma consider mai bun decat restu ca nu am un celular. Intelegetima bine eu nu incerc sa uimesc pe cineva. Eu doar nu doresc inca o factura care sa-mi atace buzunarul (care este si asa anorexic) si nu vrea sa ma resemnez cu faptul ca toti trebuie sa fie acesibili orsicand.

Iar ca sa fiu cinstit cred ca tre sa mentionez ca nu am nici profil pe Facebook ori alte retele de genu.

In mintea mea sa nu am aceste lucruri e normal, insa observ cum mii de  oameni sunt dependenti de acele like-uri, note, vizionari ect. Cred ca daca ar cadea Facebook-ul jumatate din colegele  mele ar ramane mute( cea ce la ele e echivalent cu moartea) pentru ca nu ar avea teme de discutat ( uneori nu pot sa ma aptin din ras cand aud ca se plang pe faptu ca o oarecare tipe a intrat la profilul  prietenuuil lor…

Multi din prietenii mei fac parte din diferite grupuri in retele sociale si tot ma invita sa ma bag si eu. Din cauza ca ei nu inteleg ce pot face eu la PC atatat timp fara a sta pe net citind fel de fel de statuturi privind mii de poze si punand mii de like-uri, ori cum pot sa nu fiu disperat ca nu am cel putin vreo miie de „prieteni” pe Fb ori Odnk ( cinstit si eu nu realizez cum de nu am murit inca fara toate tampeniile alea, ori fara sa fiu conectat la reteaua mondiala de birfe , caci batranele ce statea cindva pe banca si stiau tot despre toti sau transferat pe internet )

Pai macar o noutate buna este! Eu nu sufer de nomofobia- in fact , deabia acum am invatat ce inseamna : ” frica de nu a fi conectat nonstop la telefon si internet „. Macar un lucru bun!

I…L…U…

Niciodata nu m-am considerat inteligent dar nici un prost. Pur si simplu ma ghidam dupa logica, care dupa cum credeam era baza mea ori ceva de genu ei. Eram un adept al realitatii si niciodata nu ma lasam cuprins fantezii de stupide. Iar  zilele in care eram cuprins de insomnie le consideram un noroc, pe cand acum le consider un blestem.

In ultimul timp ma dezic de realitate dorand sa intru in lumea visurilor care candva le consideram o pierdere de timp acum mi-au devenit un drog. Ultimele saptamani am  un vis ce ma obsedeaza, el este despre o fata pe care nu am intilnito.

Mereu o vad zambind in vis, ea e ca un inger creat de imaginatia mea si in numele la care as face orsice. Niciodata cand ma trezesc nu imi amintesc fata ei, doar zambetul ce o domina imi ramane in cap. Fiecare vis pare atat de real, de parca as fi fost acolo si ea ar fi zambit doar pentru mine, ea a inceput sa fie drogul ce ma atragea mereu la somn, iar cand nu o visam eram distrus.

Ma simt  indragostit de cineva pe care niciodata nu am vazuto, in cazul daca este posibil asa ceva este posibil. Este, probabil, cel mai fericit si cel  mai trist lucru, pentru ca mi-e teama ca odata ce o sa ma trezesc nu o so mai vad din nou in visele mele.

Tot ar fi ramas un dor un simplu fior pe care cu timpul las fi uitat, doar ca cu cateva zile in urma am inceput sa o vad, la inceput am vazuto in o fata ce o cunosteam de mult timp, nu inteleg de ce am realizat ca ea e cea din vis, mereu eram vrajit de zambetul ei si inebunit de companie ei. Regret ca nu am incercat sa fac ceva ca sa fim inpreuna pana acum, dar sunt fericit ca ea exista si in acelasi timp ma simt si mai rau cand stiu ca ea nu este si in realitate langa mine.

Acum deja nu mai deosebesc realitatea de imaginatie, caci o caut in toate fetele ce le intalnesc in cale si imi pare ca ii aud vocea in fiecare sunet. Nustiu deja ce sa fac, ori mai ales ce am… probabil m-am indragostit din nou, ori poate ca e din cauza ca sunt cu mintea treaza permanent….

Acum am de gand sa incep un razboi pentru ea, sper sa supravetuiesc, ori cel putin sa reusesc sa inving.